MOSCOVA ȘI MĂRUL OTRĂVIT (2). Teme-te de ruși, mai ales când vin cu daruri

Sunt de acord, nu-i corect să stigmatizezi o națiune, atunci când unii exponenți de-ai săi comit fapte reprobabile. La fel, este adevărat că cel mai mult au avut de suferit înșiși rușii, de pe urma celor care i-au condus, și abia după aceea alte popoare pe care și le-au supus, de-a lungul istoriei. Prin urmare, corect ar fi să facem distincție clară între elita conducătoare și națiunea în sine, pentru că ultima a fost și ea victimă, de fiecare dată, a propriilor conducători.

Doar că, în cazul nostru cel puțin, impresiile se bazează, pe bună dreptate, pe suma relațiilor dintre noi, care ne-a ieșit, de fiecare dată, cu minus. Iată de ce, atunci când vorbim despre ruși, nu putem separa elitele (rele!) de poporul pretins bun, chiar dacă există și exemple pozitive la care, teoretic, te poți raporta. Cum să faci abstracție de elite, când de ele depinde, în cea mai mare parte, rezultatul acestor relații? Iar faptul că poporul rus suferă fără încetare de pe urma celor care-l conduc este o problemă care ar trebui dezlegată de jos în sus, nu invers, pentru că aici nu mai vorbim despre un accident al istoriei, ci despre o legitate care reflectă esența acestui neam, deoarece anume el își generează astfel de elite. Cum îi Tanda, așa-i și Manda, altfel nu se explică această dramă fără sfârșit, care-i afectează nu doar pe ruși, dar și pe toți cei cu care au de a face, inclusiv noi.

Sunt trișori, prin definiție, și nu se dezmint niciodată. De aceea, mai bine să te ferești, pentru că orice alianță cu ei îți iese pe ochi, cum se spune pe la noi. Îmi cer iertare de la prietenii mei ruși, care s-ar putea simți lezați. Nimic personal, vorbesc despre un fenomen care ar trebui să-i pună pe gânduri pe ei, în primul rând.

Vă mai amintiți cum, acum aproape un an, niște saltimbanci politici de la noi încercau să ne convingă (și pe mulți i-au convins) că rușii ne pot ajuta să ne dezoligarhizăm și să ne democratizăm? Ne-au ajutat, bogdaprosti. Astăzi, aceeași saltimbanci încearcă să ne convingă contrariul, de parcă nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute. Dar despre ei altă dată.

Acum aș vrea să ne oprim puțin asupra creditului ”necondiționat”, acordat de ruși (ca să scăpăm cică de efectele pandemiei), care ne-a răscolit la mațe și ne-a lovit cap în cap, că nu mai înțelegi nimic. Vorbim despre un banal împrumut, care, în mod normal, n-ar fi trebuit să stârnească atâta zâzanie, dar iată că a stârnit. Pentru că, și de această dată, rușii au întors-o și au sucit-o, astfel încât le-a spart capul până și celor de pe aici care-i iubesc necondiționat și le tot spală obsesiv imaginea.

Unii au comparat ”acordul de împrumut” cu un nou Plan Kozak. Nu știu cât de binevenită este această comparație, însă în mod cert, avem de a face cu o nouă diversiune clocită în laboratoarele Kremlinului, altfel nu se explică ”erorile” evidente care au făcut ca documentul să pice testul la Curtea Constituțională. Clauzele deocheate, care prevăd ca banii să fie transferați în bănci private și nu în Banca Națională, cum este normal, condiția ca beneficiarii proiectelor finanțate din acest credit să fie companiile rusești, nu selectați prin concurs, felul în care sunt distribuite tranșele, astfel încât grosul banilor să ajungă în Moldova în plină campanie prezidențială, dobânda astronomică ”în caz de întârziere a plăților” și alte chichițe care ridică semne de întrebare sunt doar o parte din problemă. Mai frustrant este felul în care a fost negociat acest acord, mai exact faptul că nu prea pare să fi fost negociat. O hârtie scrisă de o singură parte și trimisă la semnat ambasadorului nostru de la Moscova, fără să fie respectate nici cele mai elementare formalități diplomatice.

Întrebarea este de ce Rusia nu a încercat măcar să imite un dialog și să-și mascheze adevăratele intenții? Până la urmă, cu toții au anumite interese, atunci când se oferă să ne ajute, și nu-i neapărat ceva condamnabil. Fiecare trage la turta lui și e cumva firesc să fie așa. Vrei să primești, accepți condițiile, nu-ți convine, nu primești. Dar de ce să te prefaci că nu pui condiții, când ele sunt scrise, negru pe alb? De ce să-ți bați joc de cei care-ți sunt prieteni și să-i pui în situația ingrată de a-ți justifica măgăria? Pentru că, da, astăzi Moscova are la Chișinău o guvernare loială și un președinte supus, cu care ar fi putut mima, cel puțin, bunele intenții.

Explicația e simplă: Moscova e cinică și brutală și nu are capacitate să manifeste respect. Nici măcar de formă. Dacă și-a șters picioarele de Ucraina, sora ei de sânge, dacă-și bate joc până și de Belarus, care-i este cea mai apropiată nație de pe glob, ce așteptări putem avea noi, niște vasali de duzină, pe care i-a călărit mai bine de 200 de ani? Ea poate manifesta respect doar din frică. Au și o vorbă rușii, ”Боится — значит, уважает” (se teme, înseamnă că te respectă). Astăzi, de respect din partea rușilor au parte doar americanii, pentru că rușii se tem de ei, iar pentru asta îi admiră. Chiar dacă, formal, îi consideră cei mai mari dușmani.

Toți cei de aici, care i-au slujit pe ruși, și-au luat țeapă, până la urmă. Pe Lucinschi l-au sacrificat, de dragul lui Voronin. Pe Voronin l-au dat în gât, în cel mai brutal mod. Acum a venit rândul lui Dodon. Să nu-și facă iluzii, soarta lui e pecetluită, iar ultimele evoluții o demonstrează cu lux de amănunte. Despre fraierii de la ACUM nici nu are rost să vorbim, pentru că ăștia au fost doar niște simpli idioți utili. Chiar și liderii transnistreni, copiii lor din flori, au avut cu toții o soartă amară, până la urmă. A se vedea cazurile lui Smirnov și Șevciuk. Nu știu dacă Krasnoselski a învățat ceva din asta…

Ceea ce am vrut să spun de fapt este că, indiferent câtă dreptate ar avea, atunci când formulează idei și principii, pe ruși nu te poți baza. Ei nu pot fi parteneri de încredere, pentru că discrepanța dintre vorbe și fapte, în cazul lor, e atât de mare, încât, oricum a-i da, oricum a-i suci-o, pici prost, până la urmă. Așa că, prieteni, nu-mi mai povestiți teorie, dați-mi exemple practice. Altele decât Coreea de Nord, Cuba sau Venezuela.

În rest, să fie sănătoși și Dumnezeu cu ei. Dar ”ajutorul” lor ne-a fost destul, de la Dimitrie Cantemir încoace.

P.S. Degrabă-i 9 mai și vom retrăi momentul de glorie al armatei roșii ”eliberatoare”. Cu tot cu pandemie și carantină. Dincolo de marasmul propriu-zis al acestei pseudo-sărbători, e o bună ocazie să reconstituim în memorie harta Europei pe unde a călcat ciubota rusească. Și să facem niște simple evaluări. Ce ziceți?

Citește și MOSCOVA ȘI MĂRUL OTRĂVIT. Cine-i Baba Cloanța și cine-i Alba ca Zăpada?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.