EFECTELE ADVERSE ALE DEMOCRAȚIEI. Forța nebănuită a celor două cete, a smintiților și a mișeilor

Am ajuns să trăim una din cele mai confuze perioade electorale din istoria tinerei noastre democrații. Este apatie generală și lipsă totală de încredere, iar această stare de spirit este pe cale să demonteze mit după mit, până vom rămâne total dezgoliți. Nu că acum am fi acoperiți, dar mai există încă această iluzie, ca în povestea lui Hans Christian Andersen despre regele cel gol.

Mă uitam, zilele trecute, la eforturile disperate ale unor activiști civici din România de a încuraja lumea să participe la vot. Aceleași texte expirate despre pretinsa importanță a fiecărui vot și despre forța iluzorie a alegătorului în ziua scrutinului. Ceea ce, acum 10-15 ani, insufla motivație, astăzi arată atât de ridicol, încât înșiși cei care promovează astfel de mesaje se rușinează parcă de ceea ce spun (se vede de departe că o fac pentru bifă și pentru cei câțiva bănuți bugetați de către forțele extraterestre pentru perpetuarea mitului despre democrația participativă).

Principiul reprezentativității, groparul democrației

Care-i problema în fond? Majoritatea. Mai exact, regula majorității și a reprezentativității, unul dintre pilonii care stau la baza principiilor democratice. Or, astăzi, vedem că aceeași regulă este pe cale să demoleze propriul sistem. Explicația e simplă: majoritățile sunt mediocre și superficiale, iar în aceste condiții, ele nu pot genera nimic durabil și consistent. Altfel spus, conform acestei reguli (dacă e să gândim logic), o elită conducătoare trebuie să fie mediocră și superficială, ca să fie reprezentativă, adică după chipul și asemănarea majorității. În caz contrar, nu se înscrie în tipare, nu exprimă felul de a fi al celor mulți, este un corp străin.

Vă supărați că politicienii, în majoritatea lor absolută, sunt demagogi și populiști? Că îndrugă verzi și uscate, debitează prostii, operează cu minciuni și fac promisiuni deșarte? Și că, după ce obțin votul de încredere, nu sunt în stare să facă mai nimic din ceea ce au promis? Păi este absolut firesc să fie așa. Politicienii sunt nevoiți să facă asta. Cu cât sunt mai sofisticați și mai sinceri, cu atât devin mai vulnerabili în fața gloatei. Riscă să nu fie înțeleși, să fie percepuți ca fiind din altă lume. E simplu.

Chiar dacă nu-i prost (evident că există și politicieni cu mintea lucidă și picioarele pe pământ), el, politicianul, trebuie să o facă pe prostul. La ce bun să vorbească pentru cei câțiva deștepți, dacă decizia finală aparține celor limitați în gândire? Proști, dar mulți, vorba lui Lăpușneanu. De ce să se concentreze asupra fondului problemelor, când el poate, simplu, să răsfoiască studiile sociologice și să definească problema, respectiv, să stabilească prioritățile, exact așa cum a făcut-o majoritatea participanților la sondaj, adică superficial, simplist și emoțional? De ce să fie obiectiv, dacă publicul căruia i se adresează este profund subiectiv?

Boala aceasta n-a existat întotdeauna. Sau dacă a existat, nu a avut asemenea proporții. S-a accentuat și a devenit letală după apariția internetului, care a permis majorității mediocre să vorbească la același volum sau chiar mai tare decât cei care, până atunci, făceau analiză și expertiză și care aveau acces în exclusivitate la mijloacele de informare în masă.

Prin urmare, asistăm astăzi neputincioși la o degradare continuă a discursului politic, la artificii de imagine penibile, la acțiuni publice fără finalitate și la dezbateri isterice și lipsite de conținut. Iar asta duce, inevitabil, la demoralizare și, într-un final, la pierderea totală a încrederii în însuși procesul democratic.

Nu suntem noi buricul pământului, se întâmplă și la case mai mari. Aceeași situație este și în România, și în Ucraina, și în majoritatea țărilor din Occident, și peste tot unde regula majorității și a liberului arbitru a prins rădăcini. Democrația este în declin, scârțâie din toate încheieturile și este doar o chestiune de timp până acest sistem, în forma lui actuală, se va prăbuși iremediabil. ”Democrația este un sistem politic prost, însă rămâne cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”, spunea cândva marele om politic Winston Churchill. Prin urmare, se știa încă de la începuturi că democrația este vulnerabilă, doar că era preferabilă, deoarece, până atunci, istoria nu furnizase nimic mai bun. Sau cel puțin asta era percepția. Iată că, până la urmă, disfuncțiile și-au spus cuvântul și sunt pe cale să demoleze și să desacralizeze un întreg sistem de valori, care au stat la temelia lumii moderne. Și totul din cauza ALEGERILOR, în primul rând. Ele au pervertit ireversibil dreptul omului de a decide, prin participare directă, soarta sa și a comunității din care face parte. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, i-au forțat pe potențialii conducători să adopte stilul de gândire și de acțiune al vulgului.

Mediocritatea ”de dreapta” versus mediocritatea ”de stânga”

Se spune că mai periculos decât omul prost, este prostul solemn. Cel fudul, încrezut și plin de sine, care nu doar că nu-și dă seama de limitele sale, ci este convins că le știe pe toate. Dacă e să ne referim concret la situația noastră, în contextul viitorului scrutin prezidențial, vom observa că adevărata bătălie se dă anume între aceste două mari blocuri sociale. Adică între analfabeți și nerozii cu școală. Primii sunt conformiști, minimaliști și ușor de ”convins”, ceilalți sunt energici, implicați și exclusiviști. Sergiu Mocanu îi numește civilizația Boiarîșnik și civilizația de Căcâna. Clar și explicit.

De exemplu, care-i diferența dintre femeia din Sadova, care se roagă Cerului ca să câștige Dodon, pentru că i l-a adus pe Kirkorov în carne și oase, și autoarea acestui mesaj: ”Doamna Maia, v-ă iubesc, sunte-ți unica salvare!!!!!!!!”? Dacă le analizăm atent profilul, vom observa că singura diferență între ele constă în… orientarea geopolitică. Da, vă imaginați?! Ăștia-s cu geopolitică în cap, dom-le! Doar că a doua, spre deosebire de prima, e mult mai gravă și plină de sine. O privește pe cealaltă cu dispreț și dă ochii peste cap, ofticată, când o vede. Mai mult, prima n-are mari pretenții, ea se mulțumește cu puțin și nu se sfiește să recunoască că nu se pricepe la politică. Asta o face mult mai inofensivă decât cea de a doua. Pentru că a doua este autosuficientă, este ahtiată de propria importanță, este ”conștientă” de ”imensitatea” sa intelectuală (scrie singură și mai și folosește și cratima), iar asta o obligă să se implice, să ia atitudine, să se contrapună ”analfabeților”, să-și impună punctul de vedere. Și iată așa se cristalizează cealaltă gloată, ”de dreapta” (în cazul nostru), la fel de numeroasă ca și cea ”de stânga”, doar că mult mai gălăgioasă.

Iată cine decide la alegeri, oameni buni. Ei sunt Alfa și Omega, nucleul dur în jurul căruia se învârte tot universul politic. Iată adevărata forță gravitațională. Pentru ei lucrează la turații maxime întreaga industrie de PR, începând cu presa și social media și terminând cu experții în manipulare. Toată clasa politică se află la picioarele lor. Totul depinde de ei. Ei sunt forța brută, pe care se sprijină societatea noastră… democratică.

Intelectualitatea de carton, motorul agoniei

Mai grav e că acest nucleu energetic atrage în interior și pretinsa intelectualitate, care, în virtutea faptului că știe puțină gramatică, devine chiar mai periculoasă decât prostimea solemnă. Să luăm, de pildă, cazul profesorului din Ocnița, care, mânat de intenții bune, probabil, dar și de anumite interese de partid, a atentat direct la dreptul copiilor de a se educa, de a pătrunde în esență, de a-și dezvolta spiritul critic, perfecționismul. Un dascăl, un mentor adevărat trebuie să le dea discipolilor ingredientele necesare și să-i ajute să-și gătească singuri hrana intelectuală și spirituală. Nu să le bage pe gât mâncare dubioasă, chiar dacă lui îi place. Acest gen de activism este toxic, pentru că oamenii de felul lui sunt, în virtutea poziției sociale și a percepției publice, repere, modele, pentru cei mulți și necalificați. Dar mai ales pentru exponenții tinerei generații, care nu și-au format încă propria personalitate și aptitudinea de a discerne lucrurile.

În acest context general, restul oamenilor, care au un pic de gărgăuni în cap, puțină capacitate de analiză și niscaiva spirit critic nu pot decât de fiarbă în propriul suc și să se umple de năduf sau, pur și simplu, să dea a lehamite din mână. Până la urmă însă, mulți se lasă recrutați de răpitorii politici și îi ajută să se impună în toată această masă lipicioasă. Pentru bani și anumite privilegii. Chiar dacă, în acest fel, participă conștient la pervertirea principiilor despre care vorbeam mai devreme.

Vreți să salvați Democrația? Am să vă răspund cum le-a răspuns Filat, în una dintre puținele sale răbufniri de sinceritate, celor care erau disperați să salveze cursul de integrare europeană: ”Salvați țara, oameni buni, salvați-vă pe voi!”. De propria prostie, aș mai adăuga eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.