Cunoașteți care-i principiul de funcționare a cuptorului cu microunde? Principalul său detaliu este magnetronul, o lampă de vid specială care creează radiații cu microunde. Această radiație atacă moleculele de apă, care se găsesc practic în orice aliment. Sub influența acestor unde, moleculele încep să se miște haotic și să se frece între ele, iar forța de frecare, după cum bine știm, generează căldură. Prin urmare, în cuptorul cu microunde, mâncarea se încălzește din interior, nu din afară, cum se întâmplă atunci când o expui la o sursă termică directă.
De aici și controversele legate de acest aparat electrocasnic. Specialiștii nu-l recomandă, mai ales dacă vrem să consumăm produse naturale, firești. Explicația e simplă: din cauza radiației cu microunde și a oscilațiilor pe care le provoacă, se modifică structura moleculară a produsului. Adică bagi în cuptor un pahar cu lapte, dar scoți de acolo un pahar cu nu știu ce fierbinte.
Iată de ce, cuptorul cu microunde nu se înfierbântă, el nu emană căldură, este rece. Pentru că, după cum spuneam, el doar PROVOACĂ moleculele corpurilor din interior să se frece între ele. Până iau foc. Exact cum se întâmplă în societatea noastră de o habă de vreme, de când ne-am dotat „casa” cu aparate politice „moderne”, create după alt calapod.
Știți la cine mă refer? La „regina” voastră Maia și la toate piulițele sale, care formează împreună acest mecanism sofisticat. Ei sunt magnetronul, iar noi hrana băgată la cuptor, care fierbe și arde de ani de zile, din cauza mișcărilor haotice interioare și a forței de frecare între molecule (oameni), provocate de microundele emise de acest aparat nociv.
Iată cum se explică isteria generalizată și această ură cronică, care, într-un final, ne va deshidrata și ne va transforma într-un corp carbonizat. Asta dacă nu ne vom opri la timp, dacă nu vom înțelege ce ni se întâmplă, dacă nu vom începe, în sfârșit, să gândim cu capul nostru, să ne ascultăm unii pe alții.
Nu vor schimba nimic anticipatele, credeți-mă. Va fi aceeași mizerie, aceeași sărăcie, aceeași deznădejde. Doar timp, efort, nervi și bani pierduți aiurea. Pentru că, în realitate, problema noastră de bază este de altă natură, este de ordin psihologic. Suntem bolnavi de stres, iar asta ne omoară, încetul cu încetul. Iar stresul vine de la ei, de la acești nenorociți, care urlă de dimineața până seara și tot încearcă să dea jos pe cineva.
Tot ce spun ei e ficțiune, e manipulare, e minciună. În realitate, ei nu sunt în stare de nimic. Ei nu pot construi, ei doar distrug. Și au demonstrat asta de foarte multe ori.
Opriți televizorul, deconectați internetul, deschideți ochii, oameni buni!
Un gând despre “MAGNETRONUL PROGRESIȘTILOR MAIAȘI”