De fapt, ceea ce se întâmplă astăzi în politica moldovenească reprezintă niște procese firești, obișnuite, normale. Un pic cu bâta în baltă, un pic de interes propriu, un pic de bună-intenție, un pic de disperare, un pic de improvizație. Mulți dintre noi, privind politica dintr-o parte, au impresia că politicienii sunt niște figuri enigmatice, niște jucători abili, care elaborează strategii, țes intrigi complicate și au capacități supranaturale.

În realitate însă, nu e nimic din toate acestea. De multe ori, ceea ce pare o super combinație, e de fapt o improvizație de moment, pe care politicienii nu doar că nu și-o pot explica foarte clar, dar nici măcar nu sunt siguri dacă ceea ce au făcut e în avantajul sau în detrimentul lor. Politicienii sunt exact ca restul oamenilor, unii mai deștepți, alții mai puțin, unii mai șmecheri, alții călcători prin străchini. Dacă intri în lumea politicienilor, vei descoperi… exact lumea în care trăiești în viața de zi cu zi.

Credeți-mă, cei mai mulți dintre politicieni chiar sunt bine intenționați, doar că majoritatea dintre ei nu prea știu ce și cum ar trebui să facă. În interiorul partidelor, a tuturor partidelor, e debandadă, lipsă de organizare, multe idei rămân doar la nivel de idei, pentru că nu există destui oameni competenți și dedicați care să le pună în practică. Se vrea mult, dar se face puțin. Pentru că oamenii de acolo sunt exact ca și oamenii de peste tot. Sunt aceeași oameni, aceeași moldoveni, cu aceleași metehne și cu aceleași capacități.

Nimeni nu va putea face minuni, indiferent de câtă încredere de moment se bucură în societate. Pentru că, repet, poți să ai idei geniale, să fii super sincer și super bine intenționat, ca să le faci, trebuie să te bazezi pe ceilalți, pe cei mulți. Care, până la urmă, nu vor face nici a zecea parte din ceea ce ți-ai propus.

Toată psihoza asta colectivă, promovată insistent de o gașcă de diletanți, în frunte cu Maia Sandu, se sprijină pe niște teze false, pe iluzii, pe minciuni. Faceți abstracție de simpatii și antipatii și analizați puțin ideile lor. Nu veți găsi nimic acolo. Nimic în afară de utopii, doar mesaje și simboluri lipsite de conținut. Ei nu fac decât să genereze haos, nevroză. Atât. Creează așteptări mari, care, până la urmă, se vor transforma în decepții mari. Și vorbesc neadevăruri, atât despre ei înșiși, cât și despre oponenții lor.

Politica e ca sportul. E competiție. Dacă ești în ring, trebuie să-ți dobori adversarul, dacă ești în teren, trebuie să-l fentezi și să-i marchezi în poartă, dacă te întreci pe banda de alergat, te forțezi să ajungi primul la finiș. În politică, exact ca în sport, trebuie să existe adversari, nu DUȘMANI. Pentru că și ceilalți competitori sunt exact ca tine. Iar în viața reală, între competiții, relațiile cu ei trebuie să fie normale, prietenești chiar. Nu-i dai în cap, când îl întâlnești pe drum. Nu-i normal.

Da, politica noastră e beteagă. Dar și sportul nostru e beteag, și businessul e beteag, și învățământul e beteag, și medicina, și știința, și agricultura, și toate celelalte. Pentru că avem o societate imatură, confuză, needucată, fără identitate clară. Evident că, în această situație, lucrurile nu se pot schimba rapid. Dar se pot schimba, prin efort comun. În pace și bună înțelegere. Și se schimbă puțin câte puțin, uitați-vă în urmă.

Descrețiți-vă frunțile, relaxați-vă mușchii, liniștiți-vă. Zâmbiți, glumiți, fiți autoironici. Nu-i mai ascultați pe acești descreierați, care induc panică, disperare și ură. Numai un om prost sau rău intenționat apelează la ură, când vrea să-și atingă scopurile. Ce scopuri poate să aibă un asemenea om? Ura e ceva rău prin definiție, pe ea nu poți construi nimic bun. Cu ea poți doar distruge.

Câți prieteni au ajuns să se dușmănească, câți copii au ajuns să-și disprețuiască părinții și viceversa, câți oameni normali și cumsecade și-au pierdut mințile și au devenit violenți, din cauza acestei stări de spirit, pe care o induc acești nenorociți. O familie va prospera, va crește, se va întări, doar dacă în interiorul său există pace și bună înțelegere. Prin efort comun. Acolo unde se urlă și se dă cu bâta în cap nu se poate face nimic.

Iată de ce mă revolt. Iată de ce îi disprețuiesc. Pentru că sunt niște oameni de nimic, niște nulități absolute, niște mutanți modificați genetic, care deformează și mutilează suflete și destine. N-am să-i susțin niciodată, să fie clar, pot să-și schimbe coafura măcar și în fiecare zi.