Deși mulți s-au grăbit să jubileze, după mutarea suprinzătoare a Maiei Sandu, când l-a desemnat unilateral și sfidător pe Igor Grosu la șefia executivului (în pofida „constructivismului” de care a dat dovadă la „consultările” cu fracțiunile parlamentare), această acțiune necoordonată nici măcar cu membrii propriului partid este extrem de riscantă, din punct de vedere politic. Maia Sandu a intrat benevol într-un cerc de foc și îi va fi foarte greu să scape nevătămată. 

În primul rând, a dinamitat ultima umbră de încredere din partea potențialilor săi parteneri. După farsa de la Președinție, când a mimat consultările cu ei, ca, după aceea, să schimbe macazul la 180 de grade, este clar că, de acum încolo, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să-i mai aducă la masa de dialog. Cine va mai crede în sinceritatea ei după așa o țeapă? Și aici nu mă refer la cei care îi sunt adversari prin definiție, ci la potențialii aliați, de care va avea oricum nevoie. Mai ales dacă pică opțiunea anticipatelor. Or, anticipatele pot fi încă evitate, destul de ușor. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, decât un nou joc la limita constituționalității, care încă nu-i sigur că va fi câștigat de Maia Sandu.

Pe de altă parte, dacă CC o favorizează de această dată, în detrimentul Parlamentului, există soluția votării Guvernului Grosu. Ce va face Maia Sandu în această situație? Este oare conștientă că va deconta personal eșecurile acestei guvernări? Pe cine va mai da vina, de această dată? Sau cineva își face iluzii că guvernul său se va descurca, în această situație dezastruoasă, având și o majoritate mai mult decât ostilă în Parlament? Nicio șansă. 

Guvernul Grosu va putea fi lăsat să se facă de râs vreo două luni și, după aceea, dat jos și înlocuit cu un guvern al majorității parlamentare. Simplu. Ce va face Maia Sandu? Nu va desemna, nici de această dată, un candidat al unei majorități formalizate? Hm, să vedem, dar teamă mi-i că, atunci, numărul celor care o susțin necondiționat va fi mult mai mic decât acum.

Așa că ea, mai degrabă, a îndepărtat sau chiar a anulat anticipatele, decât le-a apropiat.

Singură împotriva tuturor

Maia Sandu are în prezent 15 deputați. Din 101. O nimica toată. 

Faptul că s-a despărțit definitiv de singurul său aliat natural, Platforma DA, este nu doar o greșeală tactică, ci nebunie curată. Pentru că Platforma DA nu înseamnă doar Andrei Năstase, este o întreagă mișcare din care a apărut practic politicianul Maia Sandu și partidul său. Da, cei mai mulți adepți ai Blocului ACUM au votat-o pe ea la alegerile prezidențiale. Dar asta nu înseamnă că aceștia s-au dezis total de Andrei Năstase, cum a făcut Maia Sandu, și că vor tolera la infinit disprețul cu care îl tratează ea pe fostul său partener. Comentariile de pe internet nu sunt un indicator. Acolo 80 la sută dintre cei care postează sunt trolli plătiți. Angajați și coordonați de Alaiba. Ei duc lumea în eroare, inclusiv pe Maia Sandu.  

În afară de asta, PAS și PPDA sunt frați nu doar în interior, ci și în Partidul Popular European. Or, cei din PPE nu încurajează deloc războaiele fratricide. Dimpotrivă. Mai mult, printre principalii lobbyști ai celor doi în instituțiile europene sunt politicienii români. Cine-i aliatul Maiei Sandu în România? Că PNL-ul, din care provine și Iohannis, ține cu Năstase. Ludovic Orban, liderul acestui partid, a reconfirmat asta chiar acum câteva zile… 

Așadar, după lungi ezitări, Năstase a ridicat mănușa aruncată de Maia Sandu, iar războiul se anunță a fi pe viață și pe moarte. Oricum, Năstase nu mai are ce pierde. Dar are încă suficiente forțe ca să riposteze pe măsură. A fost umilit în public, iar răzbunarea a devenit pentru el o chestiune de onoare. Maia Sandu se înșală dacă crede că-i va face față ușor.

De cealaltă parte, alți aliați tradiționali, unioniștii, se regrupează. Pe 27 martie, va fi lansat oficial Partidul AUR. Să nu ne grăbim să-l îngropăm înainte de vreme. Au mai făcut-o unii peste Prut și și-au luat țeapă. Mare țeapă. Care va fi atitudinea acestui partid față de Maia Sandu e clar. Tonul l-a dat zilele trecute liderul AUR din România, George Simion, la Vama Albița.

De fapt, unioniștii n-au niciun motiv să o mai susțină pe Maia Sandu. Și practic n-a mai rămas nimeni pe această filieră care să țină cu ea. Poate doar Dorin Chirtoacă, dar cine-l mai ascultă? Nici măcar unchiul său, Mihai Ghimpu.  

Despre oponenții tradiționali nu mai vorbesc. Este evident că aceștia vor valorifica la maximum orice greșeală comisă de Maia Sandu.

Așadar, singură împotriva tuturor. Va avea oare capacitate să reziste? 

COVID-19, din aliat, în dușman

De când a început pandemia, în toată lumea, inclusiv la noi, au mai apărut două tipuri de electorat. De fapt, sunt aceeași oameni, doar că și-au mai însușit, între timp, niște caracteristici, determinante, în contextul actual. Este vorba despre cei care cred/se tem de COVID (cetățenii „responsabili”) și cei care nu cred/nu se tem de COVID (cetățenii „iresponsabili”). În primul caz, vorbim, în linii mari, despre cei cu viziuni neoliberale, zis și „progresiști”, în al doilea – despre „tradiționaliști”. Ca să fiu mai succint în exprimare, am să-i numesc convențional „electoratul cu mască” și „electoratul fără mască”.

Așadar, „electoratul cu mască”, într-o proporție covârșitoare, orbitează, din punct de vedere politic, în jurul „dreptei proeuropene”, reprezentată astăzi de Maia Sandu, în mare măsură. „Electoratul fără mască” se află în tabăra mai conservatoare și „pe stânga” eșichierului politic.

Printre excepții se numără cei care au făcut o formă gravă a bolii sau au pierdut oameni apropiați, din același motiv. Mai există și alții care nu pun la îndoială existența virusului, dar întrevăd aici o intervenție umană pronunțată și sunt convinși că pandemia este o chestie regizată și ghidată manual. Prin urmare, ei respectă regulile sanitare din considerente pur practice, nicidecum demonstrativ, cum o fac așa-numiții „progresiști”, care se simt obligați nu doar să se protejeze pe ei și pe cei din jur, dar o iau ca pe ceva „political correctly” și participă activ la campaniile de „responsabilizare în masă”, demarate de presa mainstream și societatea civilă globalistă.

Până acum, Maia Sandu s-a pliat perfect pe tipajul „electoratului cu mască”. Și a fost mai credibilă decât alții, când a criticat negijența unor politicieni, care sfidau regulile antipandemice.

Așa că decizia ei de a respinge orice posibilitate de a găsi un compromis, în contextul acestei crize, a pus în dificultate „electoratul cu mască”. Acesta ar fi fost gata să o susțină în orice formulă, dacă scopul declarat ar fi fost combaterea pandemiei. Dar să spui, în această perioadă, când avem record absolut de îmbolnăviri și decese, că lupta cu corupția e mai importantă decât lupta cu virusul înseamnă să sfidezi propriul ideal. Este o TRĂDARE. Deocamdată, „electoratul cu mască” este nedumerit, dar nu-i departe ziua când va veni cu reproșuri.

Dar… când se va produce și prăbușirea totală a economiei, iar oamenii nu vor mai avea efectiv de mâncare, la Președinție va veni „electoratul fără mască”. Să-i ceară socoteală.

Și atunci nu o vor mai ajuta nici trollii.