CÂND BAGI „GAZ”, ÎN LOC DE FRÂNĂ. Câteva gânduri, LA RECE, despre nevoile care urmează

Fără a avea intenția să dramatizez, trebuie să recunoaștem că Republica Moldova trece printr-o perioadă extrem de complicată. Criza pandemică a atins apogeul (cel puțin, dacă dăm crezare statisticilor oficiale), iar numărul morților și îmbolnăvirilor bat recorduri după recorduri în fiecare zi. Prețurile la toate produsele cresc în ritm amețitor, de pe o zi pe alta, iar în scurt timp, majoritatea populației va intra în incapacitate de plată. Economia e la pământ, la fel ca și încrederea în ziua de mâine.

În condițiile acestor crize majore, care au adus lumea la capătul puterilor, iată că a mai apărut una, și mai gravă, care riscă să arunce țara într-o adevărată criză umanitară. Mă refer, bineînțeles, la creșterea substanțială a prețului gazului, pe care trebuie să-l achite consumatorii finali.

Cred că orice om cu discernământ înțelege care vor fi efectele majorării, de 2,4 ori, a prețului gazelor pentru consumatori. Nu-i vorba doar despre căldura, care va deveni extrem de scumpă în această iarnă, dar și despre faptul că, invevitabil, aceasta va provoca un și mai mare val de scumpiri, pentru toate produsele și serviciile.

Chiar ieri, a doua zi după ce ANRE a anunțat noul tarif, cel mai mare furnizor de gaz lichefiat din țară a majorat cu aproape cinci lei prețul la pompă, de la 8 lei, la 12 lei și 80 de bani. A urmat ceea ce era de așteptat – la scurt timp, companiile de taxi, care, după cum știm, alimentează mașinile cu gaz lichefiat, au anunțat că vor majora, respectiv, prețurile serviciilor de taxi.

Și asta nu e tot. În spațiul public au apărut deja informații despre scumpirea inevitabilă a energiei electrice. Cifrele care se vehiculează vorbesc despre un preț triplu față de cel existent în prezent.

Mai mult, însuși directorul ANRE a prognozat scumpirea, în viitorul apropiat, și a altor servicii de bază, cum sunt căldura, alimentarea cu apă și serviciile de canalizare. Ce va fi cu bunurile și produsele cred că este ușor să ne dăm seama.

Miercuri, Guvernul a anunțat despre decizia de a compensa parțial facturile la gaz. Deși au încercat să o prezinte ca pe o mare realizare, această soluție nu rezolvă aproape deloc problema. În primul rând, conform acesteI proceduri de calcul, cu tot cu compensații, cetățenii vor achita oricum mai mult decât dublu pentru gaz, în sezonul rece. Adică o familie care, iarna trecută, achita 1500 de lei pe lună, acum va plăti peste 3000 de lei. Vă imaginați ce înseamnă asta pentru oamenii cu venituri medii și mici, care-s majoritate absolută?

Dar există și cealaltă problemă despre care am vorbit deja și pe care guvernanții par să o ignore – efectele acestei scumpiri în toate domeniile vieții. Degeaba îi scoți omului 300-400 de lei din factura pentru gaz, dacă prețurile pentru toate celelalte servicii și produse se dublează sau chiar se triplează. Cu ce-l ajută pe el aceste compensații când va trebui să achite de trei ori mai mult pentru curent, apă și alte utilități. Despre mâncare și haine nici nu mai vorbim.

Deși multă lume nu a conștientizat încă pe deplin efectele scumpirii gazului, situația se va schimba, imediat cum vor veni primele facturi pentru noiembrie. Primele semne că oamenii încep să iasă deja din mahmureala post-electorală sunt deja vizibile, cel puțin dacă urmărești ce comentează internauții pe rețele.

Sunt om rațional (sau, cel puțin, așa cred) și înțeleg că un rol important în declanșarea acestor crize l-a avut și conjunctura internațională. Există, într-adevăr, probleme mari și globale, în fața cărora guvernul nostru este neputincios. Evident că anumite crize erau inevitabile și sunt convins că multă lume conștientizează aceste lucruri.

Problema guvernanților noștri constă însă în altceva – că au arătat, din prima clipă, că orice problemă, oricât de mică, îi depășește. Incompetența, lipsa de viziune și incapacitatea de a se orienta în spațiu și timp este la vedere în cazul lor. Iar asta înspăimântă lumea și o provoacă la acțiuni disperate.

Imaginați-vă un autocar care, la un moment dat, intră pe un drum accidentat și începe să-i scuture pe pasageri. Bineînțeles că, imediat, mulți se vor trezi din moțăială și vor încerca să vadă ce se întâmplă. Iar acum imaginați-vă că, la un moment dat, oamenii constată că șoferul este un biet începător și nu știe să conducă. Că-i poate duce în prăpastie. Ce urmează? Frică, isterie, panică.

Vreau să spun că oamenii nu se sperie atât de denivelările propriu-zise. Nu de faptul că ar putea întârzia, rămâne în drum sau avea alte neplăceri. Aceste lucruri ei le pot accepta, relativ ușor. Oamenii sunt deprinși cu ghinionul. Frica și acțiunile nesăbuite vor apărea însă atunci când aceștia vor constata că cel care îi conduce încurcă pedalele la propriu. Iar în aceste condiții, e practic imposibil să anticipezi deznodământul.

Or, PAS a urcat la volanul guvernării, fără a avea permis. Ei au ajuns la putere fără să conștientizeze responsabilitățile care le revin. S-au îmbătat cu același vin cu care i-au îmbătat pe cei care i-au votat. Ei sunt întruchiparea, la scară mult mai largă, a tânărului deputat care ne asigura, la început, că va veni la Parlament cu troleibuzul, dacă vă mai amintiți. El chiar credea sincer că asta e mare lucru!

Mai pe scurt, oameni buni, căzuți din cosmos. Iar asta le va juca festa sau le-a jucat-o deja, vom vedea degrabă. Cert e că sunt prima guvernare, din câte mi le amintesc, care s-a erodat în mai puțin de 100 de zile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.