Vă amintiți cum, anul trecut, Maia Sandu îl băga la pușcărie pe Dodon? Ipotetic, desigur, ca să-și argumenteze obsesia pentru anticipate. Dodon era răul absolut, parcă, restul aveau roluri secundare, din câte îmi amintesc.

Până și criticile înverșunate la adresa lui Stoianoglo tot cu Dodon erau motivate. Era învinuit că l-ar fi protejat pe liderul socialist și că ar fi refuzat să-i deschidă dosare penale.

Toată isteria aceea prelungită, care a scos oamenii din minți, a avut anume acest subiect central. Asta după ce Plahotniuc devenise deja element de background. Adică exista un Dodon, numit pe nume, și deja un set de termeni care descriau fenomenul în ansamblu, gen corupție, scheme, hoți, bandiți etc.

Pe asta a fost clădit „fenomenul” PAS și asta a stat la baza victoriei din vară. Restul promisiunilor, precum pensii, salarii și locuri de muncă erau doar niște artificii de culoare, pe care, în principiu, nu le lua nimeni în serios, nici măcar babele care veneau cu flori la întâlnirile electorale.

Pai iată, luna aceasta se împlinește un an de când Maia Sandu a fost aleasă președinte și 100 de zile de când are puterea absolută. Și nimic. Nimic din ceea ce a contat cu adevărat la obținerea acestor victorii nu-i mai preocupă. Răul absolut nu mai e nici măcar rău, darămite absolut. Umblă dezlegat și încă slobod la gură. Și nimeni nu-l observă.

Culmea e că Stoianoglo, care cică nu a făcut nimic să stârpească răul, a ajuns în arest pentru asta, iar răul propriu-zis nu pătește nimic. Curios, nu?

Glumesc, desigur, doar nu credeți că i-am crezut. Eu, cel puțin, nu i-am crezut. Și nici nu i-am votat, nici la prezidențiale, nici la anticipate. Pentru că i-am văzut din prima că-s niște mincinoși, chit că se jurau să prindă mincinosul.

Trădător la trădător trage, e simplu.