Eu detest politicienii care își fac imagine pe seama nenorocirilor sau din contul oamenilor săraci. Și nu doar politicienii, toate persoanele publice, care profită de situațiile dramatice, cu impact la public, și aleargă repede încolo, pentru a se pune în valoare, pentru a culege niște dividende.

Pentru că, atunci când aceștia merg cu donații (înconjurați de presă și de camere de luat vederi) sau „iau atitudine”, în mod fariseic, știind că vor fi citați în presă și ridicați în slăvi pe Facebook, scopul lor nu este să ajute, dar să-și facă PR. Aceasta este o investiție în propria publicitate, nu facere de bine.

Să faci bine înseamnă să nu aștepți răsplată! Înseamnă să dăruiești sau să te sacrifici și să nu primești nimic în schimb. Singurul barter care se acceptă (dar și aici trebuie să fim atenți) e cu Dumnezeu – faci bine în tăcere și aștepți răsplata în Cer.

După atâția ani de televiziune și atâtea „campanii sociale” televizate, cunosc în detalii cum funcționează acest tip de publicitate. De aici și repulsia despre care vorbeam la început.

Dar mai știu un lucru – că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar uneori folosește vanitatea noastră, pentru a îndrepta niște lucruri. Nebănuite sunt căile Sale! Dar asta nu ne face mai buni, asta vreau să spun.

Drama mamei cu cinci copii, care a înfundat pușcăria pentru o datorie, este unul dintre cazurile la care mă refer. Dacă citești ce a scris presa atunci, te cuprinde, involuntar, un puternic sentiment de revoltă. Felul în care a fost descris, pe etape, acest caz ieșit din comun, te răscolește din interior, pur și simplu.

Nici n-ai cum să rămâi indiferent, când vezi cum o mamă, care știe că nu are scăpare și că, în câteva zile, va ajunge după gratii, se grăbește să le asigure copilașilor săi condiții, ca să poată supraviețui fără ea, măcar o perioadă – le strânge hăinuțele, taie păsările din gospodărie și le conservă, face ordine, le explică…

Scriu asta și mă tulbur… Chiar dacă înțeleg, foarte bine, ce a stat în spatele acestor reportaje, care a fost scopul autorilor, de fapt.

Și în acest caz, ca și în multe altele, accentuarea dramei s-a făcut nu de dragul familiei respective, ci pentru a justifica intervenția, luarea de atitudine, indignarea publică a unor „oameni buni”, care luptă cu „sistemul despotic”. Și acest caz, ca și multe altele, a devenit un simplu instrument în lupta pentru putere. Sensibilizarea opiniei publice s-a făcut pentru a atrage adepți și pentru de a împinge revolta firească a oamenilor în direcția care trebuie.

Ca să închei cu presa și să argumentez ceea ce spun, am să vă atrag atenția la reacția acelorași instituții media, în legătură cu același caz, după ce s-a inversat puterea – „regimul despotic” a fost învins, iar „oamenii buni” au învins.

Pe masa președintelui Maia Sandu a ajuns un demers, o cerere de grațiere din închisoarea de la Rusca, din partea aceleeași mame, pentru a cărei libertate au luptat, atunci când erau în opoziție, Maia Sandu inclusiv. Solicitarea a fost respinsă de președinte… Consilierii „responsabili” s-au grăbit să ne explice de ce: condamnata nu întrunește toate condițiile pentru a fi eliberată – nu și-a achitat datoria și nu și-a recunoscut vina. Punct!

WTF?!

Asta înseamnă că femeia, mama celor cinci copii, va rămâne în închisoare. Următoarea tentativă de grațiere va fi posibilă abia peste șase luni. Adică încă jumătate de an, cel puțin, nu există nicio șansă ca acei copilași să-și vadă mama acasă. Bineînțeles că asta reduce dramatic din capacitatea lor de supraviețuire. Pentru că este evident că rezervele de mâncare, conservele lăsate de mama lor, înainte să fie smulsă din brațele pruncilor și băgată la pușcărie, sunt limitate…

Este adevărat, ironizez un pic. Nu pe seama mamei și a copiilor săi, Doamne ferește! Pe seama acelei prese ticăloase, care, de această dată, nu a mai sesizat dramatismul situației. Dimpotrivă, a descoperit, cu stupoare, că, de fapt, femeia aceea este o escroacă!…

Un om simplu, sincer și sentimental se întreabă acum, nedumerit: „… și eu ce să cred, ce ați spus atunci sau ce spuneți acum?!…” Nici ce a spus atunci, nici ce spune acum, om bun. Și atunci, și acum, lupta s-a dat pentru PR, nu pentru Dreptate. Figurile centrale ale acestor materiale jurnalistice sunt politicienii, nu familia respectivă. Mama și copiii săi nu sunt decât un instrument, o armă în acest război. Spun asta cu tristețe și cu un anumit simțământ de vinovăție. Ascultă-ți inima, dacă vrei să înțelegi, încearcă să deslușești ce-ți șoptește conștiința!

Chiar acum, când scriu aceste rânduri, îmi apare în față o știre, care mi-l arată pe Dodon cum se indignează și cum luptă el, de această dată, să o ajute pe biata femeie… E în opoziție acum, iar de aici se vede altfel…

Marș, mizeriilor!

…

Pe mine mă afectează sincer acest caz. Pentru că avem în față o dramă, indiferent cum ai întoarce-o. Chiar dacă înțeleg că adevărul e undeva la mijloc, că în spațiul public se operează cu jumătăți de măsură, că emoțiile sunt provocate deliberat…

Vă rog din suflet, eliberați femeia din închisoare! Lăsați-o să meargă acasă, la copiii ei. Și ajutați-o, dacă puteți, ca să nu… „recidiveze”!

Lăsați-l pe Dumnezeu să judece acest caz și să facă Dreptate, după mare mila Lui!

Și nu mai căutați răsplată lumească, pentru că veți plăti însutit, nenorociților!