Că tot s-a vorbit mult despre faptul că Demnitatea merită orice sacrificiu, haideți să analizăm pe scurt în ce constă ea în cazul nostru și dacă jertfa noastră a contribuit, cu adevărat, la inhibarea Răului de la Răsărit, care, iată, amenință astăzi întreaga civilizație.

Așadar, am ales să negociem cu rușii un contract de achiziție a gazelor, care să excludă total componenta politică, deși toată lumea știe că politica stă în capul mesei în cazul de față. Maia Sandu, care este figura noastră politică centrală, a refuzat să încerce să vorbească cu Putin, figura politică centrală a Rusiei, iar premierul nostru a refuzat, din aceleași considerente, să ceară o întâlnire cu premierul lor. Cumva logic, pentru că, dacă excludem politica din acest proces, ei, într-adevăr, n-au ce discuta. L-au trimis pe Spânu în Rusia, ca să negocieze pur economic, ca și cum (regionalism – n.a.), deși nu-i clar până în ziua de azi cine i-a dat mandat să semneze în numele statului și, în general, ce căuta un profan în ale energeticii la acea supercomplicată discuție.

În fine, Spânu a fost învârtit pe degete de ruși și chiar făcut să creadă că i-a dominat (nu doar el a crezut așa, dar și unii colegi de-ai săi din guvern, la fel de experți ca și el în domeniile pe care le administrează) și a semnat un contract pur „economic”. Mai târziu, s-a constatat că acel contract îi avantajează exclusiv pe ruși și a adus prejudicii incomensurabile statului nostru.

Acum haideți să ne referim la partea „politică” a lucrurilor, pe care „patrioții” noștri au exclus-o deliberat din proces. Maia Sandu a spus, o dată mai clar, alteori mai bâlbâit, că nu a acceptat să discute cu rușii de la vârf, pentru că ea nu era (și nu este) dispusă să vândă jumătate de țară, în schimbul gazelor mai ieftine. Declarația a stârnit admirație în spațiul nostru public și până și amici de-ai mei, extrem de critici, de altfel, la adresa PAS, au dat aprobator din cap și au exclamat: Bravo!

Ce-i drept, după aceea, Maia Sandu a recunoscut că rușii nu i-au cerut nimic și că ea doar bănuiește ce i-ar fi putut cere, dacă ar fi mers să discute cu ei. Sigur că i-ar fi putut cere, și jumătate de țară, și țara întreagă, sau poate doar un sfert. Deși greu de crezut, exista, teoretic, și posibilitatea ca rușii să nu ceară nimic în schimb. Dar toate acestea sunt doar simple supoziții, pentru că nu avem de unde să știm, atât timp cât n-am avut cu ei și pentru ei întâlniri, respectiv, întrebări „politice”. Așa că asta o lăsăm deoparte, în lipsa materialului probatoriu.

În acest caz, nu ne rămâne decât să analizăm partea „economică” a lucrurilor. Iată aici apare multă disonanță cognitivă. Demnitatea ne-a costat scump, cum și era de așteptat. Am ajuns să plătim, de departe, cel mai mare preț, din regiunea noastră cel puțin, pentru gazele importate de la ruși. Milioane și miliarde din buget (sumele sunt atât de mari, încât e greu să le ții minte) sunt extrase lunar, prin proceduri simplificate (penal de controversate), și transferate în conturile gigantului Gazprom. În paralel, din același buget național sunt extrase sume uriașe, cu scopul de a compensa facturile muritorilor de rând, care n-au atâția bani ca să poată susține financiar Demnitatea. Banii respectivi ajung, prin ricoșeu… unde? Tot în conturile gigantului Gazprom. Adică le plătim rușilor, în schimbul Demnității noastre, de două ori, o dată angro și o dată cu amănuntul.

Acum să revenim la politică. Și la geopolitică, pentru că ai noștri sunt nu doar „politicoși”, dar și „geopoliticoși”. Rușii cei răi își finanțează agresiunea asupra lumii libere din contul gazelor pe care le vând la străini. Nu exclusiv, dar în mare măsură. În aceste condiții, reiese că noi susținem din banii noștri agresiunea rusească asupra lumii libere, nu-i așa? Culmea este că, dacă n-am fi avut Demnitate, contribuția noastră ar fi fost mai mică, dar cu Demnitate e infinit mai mare. Logic, deși iritant.

Și încă ceva. Ce-ar fi putut obține rușii dacă n-am fi dat dovadă de Demnitate? Nu știu, de aia am și întrebat anterior. Dar n-am primit răspuns. Apropo, vă dați seama că n-am așteptat răspuns de la Maia Sandu, cine sunt eu ca să mă citească ea pe mine? Întrebarea a fost adresată criticilor mei și adulatorilor ei, dar nici respectivii nu au binevoit să explice. Motive pot fi unul din două – fie ei înșiși nu cunosc răspunsul, fie se feresc să mai comenteze pe pagina mea, deoarece, conform algoritmilor din online, orice comentariu, chiar și critic, sporește audiența. Iar în interesul lor este ca audiența opinologilor care merg pe contrasens să scadă, nu să crească.

Sincer, chiar încerc să-mi dau seama ce-am mai fi putut ceda și nu-mi dau seama. Dimpotrivă, văd că facem cedări după cedări, chiar și în lipsa unei solicitări exprese în acest sens. De exemplu, autorizăm, oficial, prin hotărâre de guvern, contrabanda cu metal la uzina metalurgică de la Râbnița, în detrimentul propriilor întreprinderi din domeniu, știind că aceasta finanțează direct… separatismul. Iar separatismul transnistrean este proiect clar rusesc, respectiv, acționăm în interesul rușilor. În același timp, după ce cumpărăm de la ruși gaz la prețuri astronomice, o mare parte din el îl dăm pe gratis transnistrenilor separatiști, care-l folosesc inclusiv pentru a produce curent electric la centrala de la Cuciurgan. Ca apoi tot noi să cumpărăm curentul, produs de ei din gazul cumpărat tot de noi. Adică noi finanțăm Rusia direct (procurând gaz) și mai și întreținem pe ghebul nostru proiectul lor separatist, care are un singur scop, de a ne ține legați și de a ne terfeli… Demnitatea. 

Și multe-multe altele, inclusiv revigoararea în regim alert a partidei filoruse din societatea moldoveană, fix după ce am obținut, printr-o conjunctură geopolitică favorabilă, statut de țară-candidat pentru aderarea la UE. Un bluf de proporții, desigur, dar și asta stârnește bucurie și speranță, respectiv există și o componentă pozitivă în această farsă.

Prin urmare, Demnitatea noastră îi dezavantajează pe ruși doar dintr-un singur punct de vedere – emoțional. Pentru că guvernarea noastră proeuropeană îi penalizează pe ruși exclusiv din punct de vedere retoric. Adică iese Maia Sandu periodic și condamnă vehement agresiunea rusească din Ucraina (folosind șabloane verbale general-acceptate și sonorizate direct din burtă, cum doar cântăreții profesioniști o pot face). Și tot asta fac și ceilalți ortaci ai săi, de dimineața până seara, de parcă alte griji n-ar mai avea.

Atât. Eu, dacă aș fi rus, m-aș amuza teribil. Și chiar i-aș ajuta să se mai mențină la putere.   

P.S. Ca să nu fiu înțeles greșit, țin să fac o precizare: eu nu mă pronunț împotriva Demnității. Dimpotrivă, consider Demnitatea umană drept o mare virtute. Eu mă pronunț împotriva Prostiei. Care poate avea foarte multe forme.