În 2009, fostul premier ucrainean Iulia Timosenko a fost condamnată la 7 ani de închisoare, pe motiv că a semnat un contract de achiziție a gazelor naturale, cu Gazprom, care a adus pagube considerabile statului ucrainean. Pagube de ordin financiar. Adică a semnat un contract care defavoriza Ucraina, iar din această cauză, bugetul statului (a se citi banul cetățeanului) a fost păgubit.

Chiar dacă dosarul a fost prezentat ca fiind o răfuială politică a puterii de atunci, un lucru rămâne cert – legislația penală conține suficiente articole care sancționează dur acțiunile factorilor de decizie, care, prin deciziile lor, aduc prejudicii statului.

Eu nu știu ce conținea contractul semnat de Iulia Timosenko și dacă faptele imputate sunt reale sau inventate. Probabil adevărul e undeva la mijloc, ca de obicei.

Dar fac o paralelă cu situația noastră și constat că aici nu prea există loc de interpretare. Aici prejudiciul este evident, la fel cum este evident că factorii noștri de decizie (și nu mă refer doar la Spânu, în acest caz) au călcat prin străchini urât de tot. Pe lângă faptul că ne-au rupt de bani și ne-au secat bugetul, efectele acelei decizii amenință la modul cel mai serios securitatea națională.

Adică, în cazul nostru, și un student din anul întâi de la drept poate demonstra în instanță că oamenii care au admis așa ceva trebuie să înfunde pușcăria. Nu am nicio îndoială că acest dosar va exista, mai mult decât atât, cred că acesta va deveni studiu de caz la facultate.

Ceea ce nu mi-i clar este dacă factorii noștri de decizie conștientizează ce-i așteaptă într-un viitor previzibil. Și nu-i vorba doar despre gaz, aici e totul clar, e vorba și de multe-multe alte decizii, care ne prejudiciază zi de zi și care nu au nicio logică, cu excepția dorinței lor oarbe de a-și etala potența de moment.

Da, de vină este incompetența, în primul rând, și faptul că acești oameni încă nu conștientizează pe deplin greutatea și importanța deciziilor pe care le iau. Dar asta nu-i scutește de pedeapsă, o știu, iarăși, inclusiv studenții din anul întâi. 

Întrebarea cea mai grea este de ce nu li se declanșează instinctul de autoconservare? Aceasta este doar o chestiune firească, care se manifestă involuntar. Mintea si organismul reacționează automat atunci când apar pericole la adresa propriei securități. Funcționează inclusiv la vietățile fără creier, e o chestiune genetică. La ei nu. Foarte ciudat.

Eu știu că în școlile prin care au trecut ei, cea mai importantă lecție e despre cum trebuie să-ți înnăbuși conștiința. Dar ceva ar trebui să rămână totuși, dacă nu de la oameni, măcar de la animale.

O să fie interesant să studiem acest fenomen, după ce se prăbușește șandramaua globalistă.