Plahotniuc, cândva cel mai detestat politician, pe cale să devină erou național

Există o vorbă la noi, la români, care spune că de la dragoste până la ură e un singur pas. Și viceversa. Așa este, mai ales când vorbim despre dragoste și ură oarbe, care se sprijină strict pe emoții provocate deliberat. Această regulă sau legitate funcționează fără greș mai ales în cazul politicienilor. Pentru că politicienii, în majoritatea lor absolută, obțin dragoste și apreciere prin înșelăciune, folosind trucuri murdare și vorbe de duh, care foarte repede sunt contrazise de faptele lor.

Cu ura e cam același lucru – de cele mai multe ori, este indusă prin aceleași tactici și trucuri murdare, adică rareori poate fi argumentată pertinent. E suficient să asculți cum își explică oamenii de rând dragostea pentru unii și ura pentru alții, ca să înțelegi cât de eficient funcționează manipularea. Maia Sandu și PAS sunt cel mai elocvent exemplu care confirmă această regulă. Chiar mai mult de atât. Cazul lor va fi, probabil, studiat atent de specialiștii în imagine, pentru că de aici poți învăța foarte multe. Despre cum NU trebuie să faci politică.

Dar nu atât despre PAS voiam să vorbesc aici, cât despre Vlad Plahotniuc, cel care, în perioada în care dragostea pentru Maia Sandu și PAS atingea apogeul, figura în sondaje ca cel mai detestat politician din Republica Moldova.

Vineri, acesta a provocat un adevărat seism, după ce a anunțat că revine în politică. Chiar dacă presa aflată în siajul guvernării a încercat să reducă la maximum impactul acestei știri, emoțiile au fost vizibile. Cunoașteți situații când cineva încearcă să-și păstreze calmul, dar îl trădează fața? Cam așa a fost și în cazul fruntașilor din PAS, care încercau să zâmbească, dar le tremura bărbia.

Și au, într-adevăr, motive să se teamă. Pentru că intrarea în scenă a lui Plahotniuc, dacă se va produce, va provoca un dezechilibru serios pentru PAS. Să nu uităm că Plahotniuc a plecat din Moldova, având în spate, la vremea respectivă, aproximativ 30 la sută din electorat, înregistrând la alegerile din 2019 cel mai mare scor din istoria PD-ului. Asta în pofida imaginii negative pe care o avea atunci. Și, credeți-mă, multă lume chiar a votat pentru el, nu toate voturile au fost cumpărate, cum se insinua atunci.

Vă spuneam că am sesizat un soi de panică în tabăra guvernării. În același timp, s-a simțit și o vibrație puternică de partea cealaltă, de bucurie, de această dată. Pentru că, dacă privim atent cine formează astăzi opoziția, vom vedea că există foarte mulți lideri politici, care i-au fost aliați lui Plahotniuc sau chiar au făcut parte din echipa lui. Și chiar în rândul multor oameni care nu au treabă cu politica, dar au fost aruncați peste bord și terfeliți de gruparea Maiei Sandu, care are un talent deosebit de a și-i face dușmani pe toți.

În plus, dacă e să comparăm guvernarea lui Plahotniuc cu guvernarea Maiei Sandu, obiectiv și fără emoții, vom constata că diferența este uriașă. Atât în ceea ce privește eficiența, cât și în privința calității oamenilor plasați în funcții de răspundere. Despre Plahotniuc se pot spune multe, dar un lucru este cert – el a apreciat înalt profesionalismul și a avut grijă să adune lângă el oameni cu adevărat buni în domeniile lor. Maia Sandu a făcut însă exact invers – a alungat profesioniștii din toate pozițiile cheie și i-a înlocuit cu diletanți și oameni fără experiență, care, pe lângă faptul că nu pricep nimic, manifestă și o obrăznicie ieșită din comun.

Culmea este că Maia Sandu a picat până și testul democrației și statului de drept, capitol la care Plahotniuc era prezentat atunci în cele mai întunecate culori. Care-i diferența dintre statul capturat de Plahotniuc și cel capturat de Maia Sandu? Câtă democrație era atunci și câtă democrație avem acum? Cine dintre ei a comis mai mult abuz de putere? Cine a sugrumat mai tare libertatea de expresie și opinie și a compromis „mai eficient” principiul separării puterilor de stat? Cine a exercitat mai brutal puterea în nume propriu? Cine a furat mai mult? Vă rog să răspundeți singuri la aceste întrebări, dar iarăși, obiectiv și fără emoții.

Despre securitatea și bunăstarea cetățenilor nici n-are rost să discutăm.

Singurul avantaj aparent al Maiei Sandu este susținerea necondiționată a cancelariilor occidentale, ceea ce nu a avut Plahotniuc, fapt care i-a și jucat festa, până la urmă. Dar întrebarea e în ce măsură susținerea externă se convertește astăzi în susținere internă? Pentru că, până la urmă, degeaba te iubesc străinii, dacă ai tăi, care votează, ajung să te urască. Susținere occidentală necondiționată a avut și Sturza, și Filat, părinții politici ai actualei guvernări. Și ce s-a ales din asta? Greșeala emisarilor străini constă în faptul că, prin asocierea deschisă cu incompetenții, hoții și uzurpatorii, nu fac decât să reducă drastic încrederea moldovenilor în înstituțiile pe care le reprezintă și în „principiile” și „valorile”, pe care le promovează. Vă amintesc că, după „eurointegrarea” lui Sturza, moldovenii l-au votat masiv pe Voronin, iar după „eurointegrarea” lui Filat, președinte a devenit Dodon.  

În aceste condiții, sancțiunile occidentalilor contra lui Plahotniuc și contra ceilorlalți oponenți politici ai Maiei Sandu valorează zero barat pentru moldoveni. În schimb, îl motivează serios pe Plahotniuc să contraatace. Părerea mea e chiar că lobbyștii occidentali ai Maiei Sandu au comis o eroare fatală – au vrut să facă un BOOOM! și au provocat un PARABOOOM! „Când soldații se confruntă cu mari probleme, își pierd sentimentul de frică. Dacă nu există loc pentru adăpost, ei vor prezenta un front hotărât și vor lupta din greu”, ne învață Sun Tzu, în lucrarea sa epocală „Arta războiului”. Altfel spus, dacă nu-i lași adversarului cale de retragere, el nu va avea altă soluție decât să te atace cu toată forța și armele pe care le are și va lupta pe viață și pe moarte. Iată ce pățești când, în loc să citești lucrări serioase, te rezumi la cărți idioate despre dezvoltarea personală.

Sperăm să avem în curând niște sondaje de opinie, care să măsoare efectul acestui anunț în rândurile moldovenilor de rând. Dar eu cred că astăzi multă lume îl preferă pe Plahotniuc în locul Maiei Sandu. Poporul nostru și-a dorit mereu un tătuc în fruntea țării. Unul care să bată cu pumnul în masă și să conducă cu o anumită doză de autoritarism. Așa e neamul nostru, n-ai ce-i face. Da, a crezut, acu’ ceva timp, că și mămuca poate deveni tătuc, dar s-a înșelat. Mămuca Maia a făcut-o de oaie.

Partea cea mai proastă pentru actuala guvernare este că a reușit performanța să nu mai aibă pe absolut nimeni care să-i fie aliat, în această confruntare, care se anunță a fi extrem de dură și în care se va regăsi și un Plahotniuc dornic de revanșă. Culmea e că nici Andrei Năstase, dușmanul de moarte al lui Plahotniuc și cel care a cărat-o în spate pe Maia Sandu până în Președinție, nu cred că îi va mai ține parte acum. Nu cred.

În aceste condiții, ortacii Maiei Sandu vor avea probleme mari. Doar printr-o minune îl mai pot învinge din nou pe Plahotniuc. Ei nici lui Șor nu-i pot face față, despre ce vorbim?

Apropo, lumea se schimbă cu o viteză uluitoare și în Occident. Vedem că suveraniștii fac prăpăd în politica de acolo. Așa că, foarte curând, stângiștii noștri neoliberali s-ar putea pomeni total dezgoliți.

Și sunt sigur că și România va cântări foarte atent, de această dată. Că multe țepe și-a mai luat de la „proeuropenii” Maiei Sandu.

Mă gășești și pe Atitudini.MD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.