– Ce părere aveţi faţă de ultimele zvonuri, privind un posibil plan al Moscovei, care ar presupune înlocuirea actualului preşedinte al autoproclamatei republicii moldoveneşti nistrene, Igor Smirnov, cu pretinsul spicher din parlamentul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk?

– În luna decembrie 2005, când au avut loc alegeri în aşa-zisul soviet suprem de la Tiraspol, garda veche, în frunte cu Igor Smirnov, a pierdut în faţa grupării în frunte cu Evgheni Şevciuk şi ulterior, în vara anului 2006, a apărut intriga: va merge gruparea lui Şevciuk până la capăt şi va încerca să-l învingă pe Igor Smirnov în cadrul scrutinului din 10 decembrie 2006 la alegerile prezidenţiale sau nu? Ulterior a devenit clar că, în acest caz, a intervenit Moscova şi astfel, gruparea Şerif, în frunte cu Evghenii Şevciuk a renunţat la planurile de preluare a controlului total asupra Transnistriei, prin înlăturarea lui Igor Smirnov, în cadrul unei competiţii deschise. Mai mulţi experţi, inclusiv eu, sunt de părere că acele două explozii, din 6 iulie şi 13 august 2006 din transportul public din Transnistria făceau parte din lupta pentru putere în regiune dintre gruparea Smirnov şi gruparea Şevciuk. După ce au fost mimate alegerile în Transinistria, iar Igor Smirnov a fost declarat pentru a patra oară preşedinte al Transnistriei, eu am scris un comentariu întitulat „A patra şi ultima”. Deoarece era evident că, pentru Federaţia Rusă, apare problema succesorului, în cazul în care nu renunţă la ideea controlului asupra Transnistriei. În urma eforturilor depuse de Evghenii Şevciuk, se poate de conchide că el a reuşit să găsească relaţii cu Moscova, inclusiv prin intermediul partidului „Edinaia Rossia”, şi a devenit persoană credibilă pentru Kremlin. În prezent, Kremlinul comunică mai mult cu Şevciuk. Cred că Moscova caută, în mod real o alternativă lui Igor Smirnov şi va încerca să-l înlocuiască, într-un mod prin care să nu-şi şubrezească poziţia în Transnistria. Rămâne deschisă însă întrebarea cum va fi realizat acest lucru. Mai grav este că în prezent nu există motive să credem că Moscova este gata să cedeze, astfel încât Tranistria să fie integrată în componenţa Republicii Moldova în baza condiţiilor formulate la Chişinău. Este evident că lui Igor Smirnov i-a venit ceasul să plece însă rămâne intriga: cine va fi înlocuitorul?

– Se zvoneşte că ar exista un plan secret, conform căruia, după mutarea care va avea loc la Tiraspol, Chişinăul va accepta să le acorde transnistrenilor locuri în Parlamentul şi Guvernul de la Chişinău şi, astfel, să fie soluţionată problema transnistreană. Cât de întemeiată este această ipoteză şi ce presupune ea?

– În acel aşa-zis plan secret, despre care se vorbea încă în toamna anului 2006, exista o asemenea prevedere de a desfăşura alegeri parlamentare în Republica Moldova, pe întreg teritoriul său, doar că pe două circumscripţii separate: una pe malul stâng şi alta pe malul drept, cu un număr de membri în Parlament disproporţionat de mare în favoarea celor din stânga Nistrului. Or, dacă calculăm numărul celor cu drept de vot, lăsând la o parte problema cetăţeniei, din stânga şi din dreapta Nistrului, în acest caz, celor din Transnistria nicidecum nu poate să le revină mai mult de 13-14 locuri în Parlament. Atunci însă, se vehicula ideea de 18-19 locuri. Dacă se vor pune la cale alegeri parlamentare pe întreg teritoriul Republicii Moldova acest lucru presupune că nu va fi modificată Constituţia, deoarece în acest caz se cere doar modificarea Codului Electoral, lucru care ţine de competenţa Parlamentului. Rămâne de văzut dacă totul se va reduce doar la aceasta. Dacă, în prima versiune a acelui plan secret, se spunea că alegerile în parlamentul unit al Republicii Moldova poate să aibă loc numai cu condiţia evacuării în prealabil a potenţialului militar al Federaţiei Ruse, deocamdată însă, nu există nici un semnal că Rusia va respecta acest angajament. Soluţionarea diferendului transnistrean înseamnă un proces complex pentru este nevoie să existe la bază nişte principii clare. Or, la capitolul principii noi stăm prost de tot. Imaginaţi-vă că ţara este reîntregită şi un deputat transnistrean se adresează la Curtea Constituţională şi spune: „Domnilor, noi trebuie să respectăm Constituţia Republicii Moldova şi copiii noştri să studieze limba şi literatura română”. Şi iarăşi revenim la situaţia când noi, cei de pe malul drept nu spunem unor lucruri pe nume, or, acest lucru se răsfrânge inclusiv asupra procesului de reîntregire a ţării. De aceea, riscăm să aibă loc ceea ce noi numim transnistrizarea Republicii Moldova.

– În ce măsură credeţi că schimbarea puterii la Tiraspol convine autorităţilor Republicii Moldova, în contextul în care se spune că această problemă a fost discutată în cadrul ultimei vizite a preşedintelui Voronin la Moscova?

– În primul rând, preşedintele Vladimir Voronin a pus problema înlăturării lui Igor Smirnov în faţa Kremlinului mai mulţi ani în urmă. Dacă nu greşesc, acest lucru s-a întâmplat chiar în anii 2001-2002. Există doi factori atunci când vorbim în ce măsură le convine această schimbare. Volens-nolens, Igor Smirnov a devenit un simbol al acestui regim, iar plecarea lui din Transnistria, indiferent ce motive vor fi prezentate, va reprezenta un semnal că ceva se schimbă şi trebuie căutat un compromis. Altă problemă este că Chişinăul a ratat acele posibilităţi, care există, pentru accelerarea procesului de reîntregire şi, în acest context, rămâne deschisă întrebarea: în ce măsură actualele autorităţi de la Chişinău sunt capabile să fructifice aceste schimbări?

– Cum credeţi că vor reacţiona Uniunea Europeană şi SUA în cazul unui astfel de plan? Or, se spune că, în acest sens, Rusia şi-ar fi luat deja o serie de măsuri, astfel încât, de această dată, planul să fie acceptat inclusiv de SUA şi UE, care, se ştie, au respins, de fiecare dată, toate propunerile ruşilor de federalizare a Republicii Moldova.

– Într-adevăr, Rusia a tras deja concluziile de rigoare după eşecul Memorandumului Kozak din 2003, atunci când înţelegerile dintre Kremlin şi Chişinău au constituit un şoc şi o surpriză pentru OSCE, UE, SUA, care au intervenit pentru a nu admite semnarea Memorandumului. Este evident că, pe parcursul ultimilor ani, Rusia a încercat să arunce în joc mai multe idei de soluţionare a conflictului, inclusiv prin intermediul Uniunii Europene. În Republica Moldova însă, chiar şi termenii au interpretări diferite, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de federaţie. Dacă în Uniunea Europeană organizarea federală a unui stat este un lucru normal, în Republica Moldova, acest lucru duce la conservarea status quo-ului din stânga Nistrului, sau ceea ce noi numim transnistrizarea Republicii Moldova. Este evident că Rusia promovează această politică. Alta este că, oricât de nerespectat ar fi statul Republica Moldova, există un cadru juridic care nu poate fi ignorat. În altă ordine de idei, nu putem ignora faptul că Republica Moldova se află într-un an electoral şi tot ce se va întreprinde va avea, în primul rând, scopuri electorale, inclusiv din partea Partidului Comuniştilor. Or, noi ştim foarte bine că ideea federalizării Republicii Moldova nu este deloc populară. Mai ales că acest lucru presupune modificarea Constituţiei prin referendum. Şi elementul cheie al acelui plan secret apărut în 2006 era anume realizarea lui nu implica modificare Constituţiei. Elementele de stat federativ se conţineau în acel plan fără însă să fie prezentate ca elemente ale unei federaţii. Situaţia este confuză şi rămâne de văzut, pentru că, indiferent ce s-ar fi decis în cadrul discuţiilor dintre cei doi preşedinţi, mai trebuie să-şi spună cuvântul Parlamentul, Opoziţia, societatea civilă şi în definitiv, populaţia Republicii Moldova. Realitatea este că reunificarea ţării nu poate fi impusă oamenilor.

– Apropo de acest lucru. Ce ar trebui să facă partidele politice, societatea civilă?…

– Cred că noi, cetăţenii Republicii Moldova, trebuie să cerem, în primul rând transparenţă. Este vorba de un proces de negocieri foarte complex şi dificil.   Bineînţeles că nu poţi anunţa în fiecare zi unde a fost pusă virgula. Cu toate acestea, noi trebuie să ştim ce se pune la cale şi care este preţul pe care va trebui să-l plătească Republica Moldova pentru reîntregirea ţării şi dacă este acceptat de noi sau nu. Sunt convins că Republica Moldova, ca şi societate în ansamblu, încă nici nu şi-a pus problema preţului pe care trebuie să-l oferim. Or, acest preţ diferă, în funcţie de strategia care se aplică pentru reîntregirea ţării. Noi însă nu cunoaştem nici strategia şi nici preţul. Spun asta, deoarece nu este exclus să se repete scenariul din 2003, când a fost respins memorandumul Kozak.

– Vă mulţumesc

A dialogat NICOLAE FEDERIUC