Cea mai mare minciună legată de viitorul scrutin prezidențial este că, în Republica Moldova, avem de ales între stânga și dreapta și că războiul la care asistăm este unul ideologic. Desigur, există și o componentă ideologică în tot acest teatru al absurdului, falsul constă însă în faptul că favoriții cursei s-ar afla la poli opuși din punct de vedere doctrinar.

Nu, toți cei care se află astăzi în fruntea clasamentului, conform sondajelor, sunt exponenți ai stângii, doar că unii și-au tras ambalaj european, iar alții rusesc. Mai mult, și această diferență este una iluzorie, deoarece și Maia Sandu, și Igor Dodon se află în același labirint geopolitic, care are o singură intrare și o singură ieșire, prin urmare, doar traseele pe care își mână turmele sunt diferite.

Desigur, regula majorității anulează de la sine necesitatea părților implicate în procesul politic, dar mai ales a alegătorilor, de a intra în esență, de a înțelege despre ce vorbesc, înainte de a deschide gura. Pentru că, repet, majoritățile sunt mediocre și superficiale și n-au capacitate să acționeze în cunoștință de cauză.

Totuși, există o categorie de cetățeni, care, deși sunt în minoritate, ar avea teoretic un cuvânt de spus în toată această cacealma. Ar putea clarifica niște lucruri și descifra măcar parțial realitățile, cel puțin de dragul adevărului, dacă tot nu sunt în stare să influențeze decisiv evoluțiile politice.

Așadar, dacă analizăm atent profilul celor doi favoriți la alegeri, Igor Dodon și Maia Sandu, vom observa un detaliu care pe unii îi va surprinde, probabil. Deși Dodon își spune ”de stânga”, iar Maia ”de dreapta”, în realitate, lucrurile stau un pic altfel.

Igor Dodon este doar o rămășiță a defunctului imperiu sovietic, un vasal de duzină al vechii metropole, iar zvâcnirile lui patriotarde nu sunt decât o tentativă stângace de a acoperi goliciunea propagandei ruso-comuniste, menită să justifice separarea forțată a noastră de restul românilor. Stângismul său este unul de fațadă, deoarece singura lui legătură cu filozofia marxistă, pe care se sprijină doctrinele politice de stânga, ține de nostalgiile sovietice din capetele rătăcite ale multora, care mai pot încă asigura capital electoral. Prin urmare, Igor Dodon este un parvenit, un impostor, un speculant politic mediocru, care încurcă stânga cu dreapta și promovează mesaje contradictorii care nu se înscriu în nicio linie ideologică.

Maia Sandu, în schimb, este un politician eminamente de stânga. Este un comunist reîncarnat, echipat în straie liberale, pentru a-și acoperi esența marxist-leninistă. Spre deosebire de Dodon, ea reproduce fidel elementele definitorii ale filozofiei marxiste și le adaptează abil la condiția zilei, doar schimbând anumiți termeni și concepte. E suficient să citești manifestele lui Lenin, ca să vezi câte similitudini există între ideile sale și mesajele promovate de partida Maiei Sandu. Înlocuiți doar ”burghezie” cu ”oligarhie”, ”proletari” cu ”globaliști” și ”bolșevici” cu ”progresiști”. Și, da, ”condamnare la moarte” prin ”condamnare la pușcărie” (că, mă rog, așa sunt vremurile). Restul a rămas la fel. Același ateism agresiv, aceeași obsesie pentru o utopică emancipare, aceeași atitudine ostilă față de ideea națională, același dispreț față de istorie, cultură și tradiție, aceeași goană bolnavă după un pretins egalitarism, găunos și discriminatoriu. Apropo, dacă-i comparați pe activiștii Maiei Sandu cu eroii cărților propagandistice sovietice, veți constata că aceștia seamănă leit cu reprezentanții tineretului leninist, doar că-s mai pierduți în spațiu, pentru că n-au încă un Lenin căruia să i se închine.

Prin urmare, cei care-și spun ”de dreapta”, dar se identifică cu Maia Sandu, sunt un pic confuzi, ca să mă exprim mai delicat. E, desigur, problema lor, doar că, prin această rătăcire, este ucisă brutal ultima șansă de revanșă pentru adevăratul curent de dreapta. Cum spunea Ada Milea, Ceaușescu n-a murit, ceaușești suntem cu toții.