Categorie: Politic

  • Moartea – bucurie pe timp de criză… de idei sau călcatul pe cadavre, un PAS spre putere

    Un șofer conducea mașina cu viteză și a refuzat să oprească la somațiile inspectorilor de patrulare. A început urmărirea, iar după un timp, vitezomanul a fost prins. Cel aflat la volan s-a dovedit a fi foarte agresiv, așa că polițiștii au fost nevoiți să folosească forța pentru a-l imobiliza. Ajuns…

  • Dodon, nu ne mai pângări Biserica!

    Bolșevicii și urmașii lor comuniști au încercat să-și supună plebea prin a o rupe de Biserică, implicit prin a-i curma legăturile cu Dumnezeu. Ei vedeau în Creator un oponent și o piedică în insistența lor debilă de a deveni un fel de zei în carne și oase, la care să…

  • Bădărănia și vulgaritatea, noul trend al ”elitelor” de azi

    În satele noastre s-a păstrat până astăzi expresia ”a vorbi cultural”, adică a te exprima elevat, ceea ce denotă un nivel superior de cultură. Or, până nu demult, atunci când oamenii din anumite sfere elitiste ”coborau” în popor, se forțau să adopte acest limbaj ”cultural”, care le conferea mai multă…

  • PARADOX EUROPEAN: PPE, mâna Moscovei

    Partidul Popular European (cel de la Bruxelles, nu cel condus de Leancă) o dă din nou cu bâta-n baltă. De ani buni, această formațiune transnațională își caută un partener politic în Moldova, însă, de fiecare dată, împușcă pe alături. Întâi a încercat să-și valorifice potențialul politic în țara noastră prin…

  • Dușmanul dușmanului meu îmi este prieten sau de ce prefer să susțin actuala guvernare și nu opoziția

    După un șir de postări pe blog, mai mulți prieteni și neprieteni au început să mă acuze că susțin guvernarea și critic opoziția. Nu încerc să-i contrazic și nici să mă justific, deoarece au parțial dreptate. Aș vrea totuși să fac anumite precizări. În primul rând, nu faptul că lucrez…

  • Dodon gură-spartă atentează la securitatea țării

    Președintele Igor Dodon se comportă ca un blogger, nu ca un șef de stat. Reacția sa deșănțată și părtinitoare referitoare la expulzarea diplomaților ruși din Moldova arată că el nu a realizat pe deplin ce rol și responsabilități și-a asumat. Deși a trecut mai bine de jumătate de an de…

  • Rateul politic al lui Năstase sau cum se pregătește gașca Soros să-l mai sacrifice o dată

    În politică nu există prietenie, doar interese. O știu până și bobocii. Astăzi, în politica de pe Bâc avem trei forțe importante: PDM (care se află la guvernare), PSRM (care încearcă să guverneze în paralel, cam caricatural, este adevărat) și alianța politică de opoziție PAS-PPDA, despre care vreau să vorbesc…

  • Izolarea țării, bucuria nebunilor

    În iad. La cazanul în care fierb nemţii – disciplină, ordine, garda diavolească se schimbă la ora fixă, foarte atenţi diavolii, pentru că nemţii se silesc împreună să tot inventeze câte un mecanism sofisticat ca să scape din fiertură. La cazanul în care fierb ruşii – zgomot, înjurături, revoluţie. Diavolii…

  • Cocktailul toxic al opoziției, care arde curul, cu Maia Sandu pe post de umbreluță

    Niciodată, de la declararea Independenței încoace, opoziția nu fost atât de slabă ca acum. Atâta vorbărie stearpă, amatorism, superficialitate și isterie oarbă din partea partidelor care luptă cu puterea nu țin minte să mai fi văzut. Nici mesaj, nici discurs, nici fețe simpatice, nici direcție clară, nici profil ideologic. Nimic.…

  • Să se teamă! CNA, jos pălăria!

    Nu există corupție bună și corupție rea, așa cum nu există cancer bun și cancer rău. Corupția nu are identitate națională sau politică și nu poate fi proeuropeană, proestică sau proromânească. Indiferent de mesaje și doctrine, acest flagel ucide corpul social, așa cum cancerul ucide corpul uman. Avem o societate…

  • Dintre Dodon şi Plahotniuc, îl prefer pe Plahotniuc

    Cine crede că mesajul din titlu este incomplet nu vede mai departe de vârful propriului nas. Spun asta pentru că știu că mulți nu-l preferă nici pe unul, nici pe celălalt. Vreau să le amintesc însă că, în mai puțin de un an și jumătate, vom avea alegeri parlamentare, iar…

  • Dodon se ia de piept cu jumătate de țară. E exagerat de optimist

    Igor Dodon a aruncat mănușa. Mai exact, mănușile, pentru că cei pe care îi provoacă la duel nu reprezintă doar o singură tabără. Una e actuala guvernare, care, în prezent, îl ține cu mâinile legate la spate, alta, foarte numeroasă, reprezintă nucleul românesc, iar a treia îl detestă pur și…

  • Ura, arma sinucigașă a opoziției

    Opoziția are un rol crucial în democrație. Și anume să stea de veghe și să penalizeze Puterea de fiecare dată când comite un abuz. Să critice și chiar să exagereze pe alocuri. Există însă un detaliu, extrem de important. Acuzațiile și criticile trebuie să fie bazate exclusiv pe interesele cetățenilor.…

  • Pseudostataliştii vs pseudounioniştii

    Sau cum profanează „stataliştii” simbolurile statului şi cum compromit „unioniştii” ideea unirii Republica Moldova se află într-o stare de tensiune maximă. Această tensiune este întreţinută de un grup de impostori politici împărţiţi în două tabere al căror obiectiv pare să fie divizarea societăţii şi declanşarea unor confruntări deschise care, în…

  • Filat vrea anticipate ca să-i îngroape politic pe Lupu şi Ghimpu

    După aproape trei săptămâni de la alegerile din 28 noiembrie, marcate de frământări şi incertitudini, lucrurile par să se limpezească. Filat a ales calea organizării unor noi alegeri parlamentare anticipate, care să se desfăşoare la finele anului viitor, iar foştii săi parteneri de coaliţie, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, refuză…

  • FLUX, condamnat din nou de judecătorii Puterii

    Judecătoria Buiucani a dat câştig de cauză deputatului AMN, Veaceslav Platon, în dosarul intentat împotriva publicaţiei FLUX, judecat marţi, 15 iunie 2010, în prima instanţă. Conform deciziei instanţei de judecată, ziarul nostru este obligat să-i achite lui Platon daune morale în sumă de 200 000 de lei, pentru faptul că…

  • Doctor Ghimpu a devenit Academician

    Motto: “Vivat academia Vivant professores Vivat membrum quodlibet Vivat membra quaelibet Semper sint in flore.” (Imnul „Gaudeamus igitur”, versuri de Christian Wilhelm Kindeleben, 1781) Mai multe agenţii de ştiri ne anunţă că la 26 mai, anul mântuirii 2010, onorificul Doctor Mihai Ghimpu al Universităţii din Bucureşti a devenit Academician.

  • Ghimpu va fi consultat de un medic psihiatru

    La insistenţa ex-preşedintelui Vladimir Voronin, care a declarat în mai multe rânduri că preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, „are probleme cu capul”, acesta din urmă şi-a adus doctorul la Preşedinţie. Cum lucrurile bune trebuie făcute de luni, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat, luni, 24 mai, un decret prin care l-a…

  • Cine a stat de-a stânga lui Putin?

    Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat a participat, vineri, 21 mai, la Summit-ul şefilor de Guvern din cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), care a avut loc la Sankt-Petersburg. Ziarişti din cercul de simpatizanţi ai premierului ne-au relatat victorioşi că, la Summit, Filat a fost aşezat de gazde în stânga premierului rus,…

  • Ghimpu – coşmarul etern al lui Buquicchio

    Preşedintele Comisiei de la Veneţia a crezut că a fost exhaustiv la ultima întâlnire cu preşedintele interimar al Republicii Moldova. I’ll be back, zice Mihai Ghimpu. Dacă vă mai amintiţi, la întoarcerea din vizita de la Strasbourg, preşedintele interimar ameninţa că dacă nu se va găsi soluţia modificării articolului 78…

  • Arcadie Barbăroşie: Şansele de soluţionare a conflictului transnistrean sunt tot mai puţine

    Preşedintele ucrainean Victor Ianukovici va insista ca Misiunea EUBAM să plece din Ucraina, iar după plecarea acesteia, frontiera dintre Ucraina şi Transnistria va fi redeschisă, iar Chişinăul nu va mai putea, aşa cum poate astăzi, să controleze fluxul de mărfuri care ies şi intră în această regiune a Republicii Moldova.…

  • Republica Moldova este împinsă spre un război diplomatic cu Ucraina

    Deputatul PD Oazu Nantoi, expert pe problematica transnistreană, consideră că, în cazul în care autorităţile de la Kiev vor redeschide frontiera cu Transnistria, vor pune în situaţie grea autorităţile moldovene, care vor fi nevoite să reacţioneze şi să se „războiască cu Ucraina”. Nantoi consideră că Ucraina nu are interes să…

  • Moscova şi Kievul fac front comun împotriva Republicii Moldova?

    Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi cel ucrainean, Victor Ianukovici, au decis să deblocheze frontiera Republicii Moldova cu Ucraina pe segmentul regiunii transnistrene. Acest lucru ar însemna neutralizarea Misiunii EUBAM la frontiera moldo-ucraineană care obligă firmele din regiunea transnistreană să se înregistreze la Chişinău şi să aplice ştampila vamală a Republicii…

  • Încă o dată despre nevoia reformării Procuraturii Generale

    Luni, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, moderatoarea Lorena Bogza i-a întrebat pe liderii AIE, Vladimir Filat, Serafim Urechean, Dumitru Diacov şi Mihai Ghimpu, cărui partid anume dintre cele din alianţa de guvernământ i-a revenit funcţia de Procuror General, ca urmare a partajării funcţiilor de conducere a…

  • Declaraţiile lui Mihai Ghimpu ne dau de gândit

    Declaraţiile lui Mihai Ghimpu, făcute în interviul pentru Radio Europa Liberă, ne determină să privim cu îngrijorare evoluţiile viitoare din Republica Moldova. Prima afirmaţie şi cea mai gravă, care nu poate decât scandaliza opinia publică şi provoca noi ostilităţi între actorii politici, dar şi între diferite segmente ale electoratului, este…

  • Poroşenko: Am pierdut Insula Şerpilor, dar am câştigat Palanca

    Deputaţii ucraineni i-au cerut ministrului de externe al Ucrainei, Piotr Poroşenko, să aplice măsuri dure împotriva Republicii Moldova, în cazul în care partea moldoveană nu va ceda teritoriul din preajma satului Palanca. Poroşenko a menţionat că această problemă va fi soluţionată în maximum 4-5 zile, asigurându-i pe legiuitorii ucraineni de…

  • Oleg Cernei: Nicolae Costin a fost asasinat prin iradiere cu Cesiu radioactiv

    Consilierul municipal Oleg Cernei consideră că primul primar democrat al Chişinăului, Nicolae Costin, cunoscut ca un important luptător pentru cauza naţională şi fruntaş al Mişcării de eliberare naţională, nu a murit pur şi simplu de leucemie, cum a constatat expertiza medico-legală, ci a fost intoxicat cu de Cesiu radioactiv, substanţă…

  • AIE revine la practicile abuzive ale PCRM din 2002

    Procuratura scoate de la naftalină dosare penale legate de acţiunile de protest din 2002 împotriva liderilor PPCD, instrumentate de fosta guvernare comunistă. Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că reprezentanţii puterii au declanşat o vastă operaţiune de suprimare a PPCD. Într-un comunicat de presă al PPCD se menţionează că, în dimineaţa…

  • Mihai Ghimpu: AIE este beton

    Spicherul Mihai Ghimpu, care deţine şi interimatul funcţiei de şef al statului, a ţinut să dezmintă zvonurile din presă, potrivit cărora, în interiorul alianţei de guvernare au apărut fisuri, din cauza divergenţelor de opinii dintre liderii celor patru formaţiuni care au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană. Potrivit lui Ghimpu, AIE…

  • Deputatul amenist Platon a aruncat în stradă peste 500 de angajaţi ai fabricii de zahăr din Glodeni

    Angajaţii fabricii de zahăr din Glodeni îi cer Guvernului să le facă dreptate. Oamenii sunt disperaţi, întrucât, de mai bine de şapte luni, nu-şi primesc salariile şi sunt impuşi să stea în concediu forţat neplătit. Un grup de angajaţi ai fabricii de zahăr din Glodeni au organizat marţi, 9 februarie,…

  • Începutul sfârşitului pentru AMN?

    Alianţa Moldova Noastră, partidul condus de Serafim Urechean, care este şi parte a actualei coaliţii de guvernare, a fost zguduită sâmbătă de un conflict fără precedent. În timpul desfăşurării congresului formaţiunii, unde principalele subiecte pe ordinea de zi erau realegerea organelor de conducere ale partidului, s-a produs o primă fisură…

  • Tranzacţia teritorială Palanca

    „Palanca înseamnă cetate. Anul viitor această localitate va împlini 600 de ani de la prima atestare documentară, alături de alte sate de aici din regiune, de la Ciuburciu până la Palanca. Era pe timpul lui Alexandru cel Bun, în 1410. Cetatea Palanca era o cetate mai mică, din lemn, în…

  • Palanca – fereastra noastră (astupată) la Marea Neagră

    Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte.

  • Mafia lui Urechean

      CEC-ul favorizează accederea în Parlament a persoanelor urmărite penal Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins un demers al Procuraturii municipiului Chişinău prin care se cerea excluderea din competiţia electorală a unui candidat care figurează în lista Alianţei Moldova Noastră (AMN), cercetat penal pentru tentativă de furt în proporţii deosebit…

  • Spovedania lui Piotr Kirilovici Lucinski, care îşi trimite în luptă fiul, Kiril Petrovici Lucinski

    Kiriliuşa al meu are de toate, nu pentru bani s-a băgat în politică, căci, cât am fost eu preşedinte, am agonisit averi pe care nici strănepoţii strănepoţilor lui nu au să le poată cheltui, chiar dacă ar fi să nu dea deget de deget. Dar l-am trimis pe Kiril în…

  • Ucraina salvează Moldova de frig

    Ucraina a decis să acorde gaze naturale Moldovei şi Bulgariei din rezerva proprie Preşedintele ucrainean Victor Iuşcenco a decis să acorde din rezerva de stat a Ucrainei cantităţi optime de gaze naturale Moldovei şi Bulgariei, pe perioada cât va dura conflictul pe tema tranzitului gazului rusesc. Iuşcenco a precizat că…

  • Cine şi de ce îl susţine pe tânărul istoric Eugen Tomac, cine şi cum susţine Troika Panţâru-Dabija-Roman

    Comunicat de presa al studenţilor basarabeni din Bucureşti, Braşov, Timişoara, Constanţa, Galaţi, Chişinău Constatăm cu stupoare şi mâhnire campania de manipulare a opiniei publice realizată profesionist de către unii candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul României prin intermediul unor bieţi tineri studenţi, ca şi noi, căzuţi însă în păcatul…

  • Schismă în sânul AMN?

    Conflict de interese cu scântei în interiorul AMN. Reprezentanţii partidului condus de Serafim Urechean nu pot ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte implicarea formaţiunii în campania electorală din România. După ce Biroul Permanent Central al AMN a declarat public că-l susţine la alegerile parlamentare din România pe…

  • Presa rusă acuză: Chişinăul preferă integrarea europeană în detrimentul integrităţii teritoriale

    Vladimir Voronin respinge oferta Moscovei de soluţionare a diferendului transnistrean în favoarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Concluzia aparţine cotidianului rus Nezavisimaia Gazeta, care a publicat, în ediţia de luni, un comentariu privind negocierile purtate între Moscova şi Chişinău, referitoare la schimbarea formatului de negocieri în problema transnistreană de…

  • Rusia îşi scoate masca. Sau la ce duc negocierile dintre Chişinău şi Moscova în privinţa problemei transnistrene

    * Autorităţile Republicii Moldova sunt dispuse să accepte relaţii federative cu Transnistria şi să le ofere reprezentanţilor de la Tiraspol dreptul de veto în domenii cum ar fi securitatea naţională, apărare, politică externă, statutul de neutralitate sau aderarea la diverse organizaţii politice, militare, economice * Românizarea puternică, care îi îngrijorează…

  • Filat, acuzat de legături cu KGB-ul sovietic

    Preşedintele Asociaţiei „Pro Europa” de la Chişinău, Boris Asarov, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vladimir Filat, ar fi fost agent KGB şi trimis în România sub acoperirea de student la Universitatea „Al. I Cuza” din Iaşi. „Trebuie să menţionăm…

  • Serafim Urechean a fost achitat

    Judecătoria sectorului Centru a constatat astăzi lipsa oricăror componente de infracţiune în „dosarul ambulanţelor”, intentat în 2004 fostului primarul de Chişinău, actualului lider al AMN, Serafim Urechean, şi a dispus achitarea acestuia, informează AP FLUX. Partea descriptivă a sentinţei va fi prezentată imediat după redactarea definitivă. Decizia este atacabila în…

  • Moldova are un nou guvern

    Candidatul la funcţia de premier, Zinaida Grecianâi, însoţită de membrii noului Cabinet de miniştri, s-a prezentat astăzi în Parlament, unde a fost organizată o şedinţă specială pentru desemnarea noului Executiv, informează AP FLUX. După o rundă de întrebări-răspunsuri, fracţiunea Partidului Comuniştilor a votat în favoarea candidaturii propuse de preşedintele Voronin…

  • Soluţionarea conflictului transnistrean până în 2009, în avantajul R. Moldova, nu este posibilă

    Conflictul transnistrean nu poate fi soluţionat până în anul 2009, întrucât acest proces presupune o etapă mult mai îndelungată, iar integrarea europeană a Republicii Moldova nu trebuie să fie condiţionată de reglementarea diferendului. Concluzia aparţine experţilor în domeniu şi unor importante oficialităţi din ţară şi străinătate, care au participat, în…

  • Vladimir Socor: Garantarea neutralităţii R. Moldova reprezintă o nouă capcană a ruşilor pentru a condiţiona o obligaţiune necondiţională – retragerea trupelor

    Interviu cu Vladimir Socor, cercetător superior în cadrul Fundaţiei Jamestown din Washington, SUA – Ce posibilităţi de soluţionare a conflictului transnistrean există în prezent? Precedentul Kosovo nu există, deoarece nici un conflict nu s-a soluţionat prin intermediul vreo unui precedent – Există o anumită interpretare cum ar fi cea a…

  • Constantin Zatulin: Abhazia, Osetia şi Transnistria au mult mai multe motive decât Kosovo să le fie recunoscută independenţa

    Duma de Stat a Federaţiei Ruse consideră că Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria au motive mult mai serioase să le fie recunoscută independenţa decât regiunea Kosovo. Această afirmaţie a fost făcută prim-vicepreşedintele Comitetului pentru CSI şi relaţii cu conaţionalii a Dumei de Stat din Federaţia Rusă, Constantin Zatulin, informează…

  • Afacerea „Ţigareta” revine în atenţia opiniei publice

    Fracţiunea parlamentară a PPCD a solicitat, în cadrul şedinţei de ieri a Legislativului, Procuraturii Generale şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei să examineze un grav caz de corupţie care îl vizează pe liderul Partidului Liberal Democrat PLD, deputatul Vladimir Filat, informează AP FLUX. Într-o declaraţie, prezentată de deputatul…

  • Prim-vicepremierul Zinaida Grecianâi îl va succeda pe Vasile Tarlev

    Preşedintele Vladimir Voronin a demarat astăzi cu grupurile parlamentare consultările privind desemnarea Zinaidei Grecianâi în funcţia de premier, informează AP FLUX. Zinaida Grecianâi a deţinut până în prezent funcţia de prim-vicepremier în cadrul Guvernului Tarlev II, fiind desemnată în acest post la 10 octombrie 2005, pin decret prezidenţial. Candidatul la…

  • Vladimir Voronin „regretă” că ziariştii refuză să recunoască că PCRM s-a reformat

    Preşedintele comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a făcut „anumite precizări” în legătură cu Congresul PCRM de sâmbăta trecută, lăsând să se înţeleagă că mai mulţi reprezentanţi ai mass-media au prezentat într-o manieră eronată rezultatele respectivei reuniuni a partidului de guvernământ, informează AP FLUX. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută marţi,…